Plaza Dent – servicii de implantologie si ortodontie la cele mai inalte standarde

Igiena dentară și orice problemă orală apărută trebuie tratată cu extrem de mare atenție încă de la apariția primilor dinți, altfel la maturitate riști pe lângă aspectul neplăcut al unor dinți inestetici, pătați, afectați de carii să te confrunți cu pierderea dinților sau aceștia să fie afectați în așa mare măsură încât să nu mai poată fi salvați. Ideal ar fi să nu se ajungă în această situație, însă dacă s-a întâmplat, cea mai bună soluție pe termen lung rămâne implantul dentar. Chiar dacă nu este extrem de ieftin, merită investiția, deoarece conform statisticilor, are o rată de succes de 95-97% și lucrarea rezistă ani buni în condițiile în care se respectă igiena și controalele periodice.

Implant dentar Bucuresti

Pentru a beneficia de un implant dentar, se recomandă analize specifice în acest sens, inclusiv o analiză specială denumită ortopantomografie, ce determină dacă există îndeajuns țesut osos pentru a se putea insera implantul. Nici durerea nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, se lucrează sub anestezie locală. Nu este necesar să te internezi sau să lipsești de la servici – poți pleca imediat acasă.

Chiar dacă se situează în zona tratamentelor de lux, în România costurile nu sunt extrem de mari față de alte țări. Poți căuta o oferta pentru implanturi dentare și o clinică stomatologică renumită pentru profesionalism, fără a avea emoții. Totul va decurge bine dacă alegi clinica stomatologică Plaza Dent. Dacă optezi pentru un implant dentar in Bucuresti, îi găsești pe strada Drumul Taberei. Poți accesa plazadent.ro și te poți programa on-line sau telefonic.

Tot în cadrul clinicii stomatologice Plaza Dent poți beneficia de servicii profesionale de ortodonție și de cel mai apreciat aparat dentar existent pe piață la ora actuală: aparatul dentar cu safir. De ce ai alege un astfel de aparat în cazul în care ai nevoie de unul și nu un alt tip? Pentru că un aparat dentar safir este aproape invizibil și e știut faptul că trebuie să te împrietenești cu el, deoarece îl vei purta o vreme în funcție de problemele cu care te confrunți. Alte motive pentru care merită să alegi unul: nu permite depozitarea resturilor alimentare pe suprafața lui protejându-te de carii, este rezistent și ușor de manipulat.

Dacă vrei servicii stomatologice profesionale, contactează cu încredere clinica stomatologică Plaza Dent.

Close Comments

Comments are closed.