Lișița (Fulica atra), cunoscută și sub denumirea de „lișița cu cioc alb”, este o pasăre acvatică frecvent întâlnită în zonele umede din Europa, Asia, Africa și Australia.
Caracterizată prin penajul său negru și ciocul alb distinctiv, lișița este o prezență obișnuită în lacuri, râuri și bălți, fiind apreciată pentru adaptabilitatea și comportamentul său interesant. În România, lișițele sunt printre cele mai comune păsări acvatice, având un rol important în echilibrul ecosistemelor de apă dulce.
Descrierea lișiței
Lișița este o pasăre de dimensiuni medii, cu o lungime de aproximativ 36-42 de centimetri și o greutate cuprinsă între 500 și 900 de grame. Penajul său este complet negru, cu reflexii ușor albăstrii, iar ciocul și fruntea albă sunt elementele care o diferențiază de alte păsări acvatice. Ochii roșii și picioarele lungi, de culoare verde-gălbuie, cu degete lobate, o ajută să se deplaseze eficient atât în apă, cât și pe sol.
Lișițele sunt păsări foarte bune înotătoare și scufundătoare, având un stil de înot specific, în care capul se mișcă ritmic înainte și înapoi. Aceste abilități sunt esențiale pentru supraviețuirea lor în mediul acvatic, unde își petrec cea mai mare parte a timpului.
Habitat și răspândire
Lișița preferă habitatele acvatice cu apă dulce, cum ar fi lacurile, râurile, bălțile și canalele, fiind atrasă de zonele cu vegetație densă, care îi oferă adăpost și surse de hrană. Este o specie rezidentă în multe regiuni, dar poate deveni parțial migratoare în zonele unde apele îngheață iarna.
În România, lișița este prezentă în Delta Dunării, pe lacurile de acumulare și în aproape toate zonele umede din țară. A devenit obișnuită și în parcurile urbane, unde trăiește alături de alte specii de păsări acvatice.
Comportament și alimentație
Lișițele sunt păsări omnivore, alimentându-se cu o varietate de surse de hrană, inclusiv plante acvatice, semințe, insecte, melci, pești mici și chiar resturi organice. Aceste păsări își procură hrana atât de la suprafața apei, cât și prin scufundări scurte. Au un comportament teritorial, mai ales în sezonul de reproducere, când devin agresive și își apără cuibul și puii de intruși.
Sunt adesea observate în perechi sau în grupuri mici, însă în afara sezonului de împerechere pot forma stoluri mari, în special în locurile cu resurse bogate de hrană. Lișițele au un comportament vocal, emiten sunete caracteristice, ascuțite și repetate, folosite pentru comunicare și apărare a teritoriului.
Reproducerea și ciclul de viață
Sezonul de împerechere al lișițelor începe primăvara, când perechile își construiesc cuiburi plutitoare din stuf, trestie și alte materiale vegetale, ancorate în vegetația de la mal. Cuiburile sunt amplasate în locuri ferite de prădători, dar accesibile pentru părinți.
Femela depune de obicei între 6 și 10 ouă, pe care le clocește timp de aproximativ 21-24 de zile. Puii sunt nidifugi, adică pot înota și se pot hrăni la scurt timp după eclozare, dar rămân sub protecția părinților până devin complet independenți. Ambii părinți participă activ la hrănirea și protejarea puilor, demonstrând un comportament parental bine dezvoltat.
Rolul ecologic al lișiței
Lișița joacă un rol important în ecosistemele acvatice, contribuind la controlul populațiilor de insecte și alte nevertebrate și la menținerea echilibrului vegetației acvatice. Prin activitatea sa de scufundare și căutare a hranei, lișița ajută la aerarea apei și la curățarea mediului acvatic.
Deși lișițele nu sunt o specie amenințată, ele se confruntă cu provocări precum pierderea habitatului, poluarea apei și braconajul. Degradarea zonelor umede și utilizarea pesticidelor afectează negativ sursele de hrană și calitatea apei, punând în pericol sănătatea acestor păsări.
Conservarea lișițelor implică protejarea habitatelor lor naturale și menținerea unor ecosisteme acvatice sănătoase, prin reducerea poluării și conservarea zonelor umede.
Lișița este o pasăre fascinantă și adaptabilă, cu un rol esențial în menținerea sănătății ecosistemelor acvatice. Comportamentul său distinct și prezența sa constantă în peisajul lacustru o fac una dintre cele mai ușor de recunoscut și apreciate păsări acvatice din România și nu numai.